În Bucovina, Crăciunul este sărbătoarea care se păstrează, poate, mai mult decât în alte părţi, fără mari abateri de la tradiţie. În preajma Crăciunului, se recuperează sau se restituie lucrurile împrumutate prin sat, deoarece se consideră că nu este bine să ai lucruri împrumutate pe durata sărbătorilor de iarnă.
În ziua de Ajun, femeile obișnuiesc să ascundă fusele de la furca de tors sau să introducă o piatră în cuptor, crezând că în acest fel îndepărtează șerpii din preajma gospodăriei.
În dimineața aceleiași zile, până de curând se obișnuia ca femeia să iasă afară cu mâinile pline de aluat, să meargă în livadă și să atingă fiecare pom zicând: „cum sunt mâinile mele pline cu aluat, așa să fie pomii încărcați cu rod la anul”.
Crăciunul este un minunat prilej pentru înfrumusețarea interioarelor țărănești, gospodinele punând acum sub streșini diverse plante aromate (ochisele, minta creață, busuioc, măghiran), plante ce rămân expuse acolo o perioadă îndelungată din anul viitor.
În Bucovina, colindatul este nu numai o datină ci, prin modul de organizare, a devenit o adevărată instituție, cu legi și reguli specifice. Copiii și tinerii se întrunesc din timp în grupuri de câte 6 persoane, pentru alcătuirea viitoarelor cete, selecția făcându-se în funcție de categoria socială, afinitățile personale, calitățile morale sau gradele de rudenie. Tot din timp se alege și conducătorul cetei – numit vătaf, calfa sau turc – ce trebuie să fie un bun organizator, să aibă autoritate asupra tinerilor, să aibă o conduită morală ireproșabilă și să fie un bun dansator.
Poate cel mai important moment în derularea sărbătorii Crăciunului este seara de ajun, atunci când se pregătește o masă specială numită „masa de ajun”, și încep colindele. Pregătirea mesei de ajun începea în primele ore ale dimineții, când gospodinele coceau colacii. Colacii Crăciunului se făceau în formă de 8 și se păstrau până primăvara, când se afumau și se tămâiau boii și plugul, înainte de pornitul la arat, apoi colacii erau mâncați de plugari în țărână. Tot acum erau preparate douăsprezece feluri de mâncare de post (grâu pisat și fiert, prune afumate fierte, bob fiert, sarmale cu crupe, ciuperci tocate cu usturoi, borș de bureți, fasole fiartă și „sleită” etc.), precum și mâncăruri din pește. Bucatele erau așezate pe masa din „casa cea mare”, după ce se așternea cea mai frumoasă față de masă.
Uneori, sub fața de masă, se punea fân. Peste masă se petrecea un fir de strămătură roșie, legat sub formă de cruce, iar pe colțurile mesei se așezau măciulii de usturoi. În mijlocul mesei se așeza un colac rotund, iar în jurul său se ordonau douăsprezece farfurii în care se aflau cele douăsprezece feluri de mâncare. Seara, după trecerea preotului cu icoana, întreaga familie se primenea și se așeza la această masă.
Cina avea un caracter ritual, înainte de să se așeze la masă, toți membrii familiei îngenuncheau pentru rugăciune, după care capul familiei invoca spiritele morților, ce erau invitate să participe la ospăț, și hrănea simbolic vitele din gospodărie, chemându-le pe nume și aruncând peste cap câte puțin din cele douăsprezece feluri de mâncare. Familia se așeza și se ridica în același timp de la masă, în semn de deplină înțelegere și unitate. Exista interdicția de a se consuma în întregime cele douăsprezece feluri de mâncare, resturile fiind păstrate pe masă până la Bobotează, când sunt puse în hrana animalelor sau erau așezate într-o farfurie în fereastră, alături de un pahar cu apă, pentru spiritele morților.
Obiceiul mesei de Ajun, ce are înțelesuri profunde și definitorii pentru lumea rurală tradițională, formată din plugari și păstori, se mai păstrează, izolat, în satele de munte din Bucovina. Colindatul însă, moment culminant al Crăciunului, s-a păstrat cu multă acuratețe în majoritatea comunităților bucovinene. Datina este deschisă de către copii care, în jurul prânzului, în grupuri mici, încep colindul, trecând pe rând pe la toate casele. În trecut, micii colindători, înainte de a pleca să vestească Nașterea lui Iisus, se strângeau în cete pentru a-și cere iertare unii de la alții.
Odată cu lăsarea întunericului, satele sunt animate de colindele cetelor de flăcăi care străbat ulițele, de la un capăt la altul al satului, pe întreg parcursul nopții. Tinerii se îmbrăcă și astăzi în costume de iarnă tradiționale, cu sumane sau cojoace, și au căciulile împodobite cu mirt și mușcate. Șeful cetei are căciula împodobită cu panglici multicolore, ca semn distinctiv.
Până către mijlocul secolului al XX-lea, acompaniamentul colindătorilor se realiza doar cu fluierul și ciurul, pentru că mai târziu să se generalizeze acompaniamentul cu fanfara sau cu instrumente muzicale moderne.
În unele localități, concomitent cu cetele de colindători, se deplasează cetele de mascați – „babe și moșnegi” – care prin joc, gesturi și dialog, transmit în viziune proprie, principiul fertilității, ca un preambul al Anului Nou.
În Bucovina, în Ajunul Crăciunului se pun pe masă un colac și un pahar de apă, deoarece se crede că sufletele celor răposați vin în această noapte pe la casele lor, gustă din colac și-și udă gura cu apă.
Articol întocmit de Cristina Spătaru
EduCarpatia 